Metodele clasice de evaluare a veniturilor si cheltuielilor bugetare urmaresc, in general, cuantificarea eforturilor financiare necesare realizarii anumitor obiective, fara a-si propune judecati de valoare asupra utilitatii, oportunitatii si eficientei acestor obiective.
In perioada contemporana, autoritatea publica se gaseste adesea in situatia de a opta pentru una din multiplele variante posibile de luat in considerare pentru atingerea unui anumit obiectiv, de a gasi varianta cea mai putin costisitoare sau mijlocul cel mai avantajos pentru aceasta.
In aceste conditii, multe state au renuntat la unele procedee traditionale de evaluare a cheltuielilor bugetare in favoarea unor metode moderne.
In practica internationala, s-au conturat doua categorii principale de metode: a) metode de tip american: metoda Planificare, programare, bugetizare (P.P.B.S.); metoda Managementului prin obiective (M.B.O.) si metoda Baza bugetara zero (Z.B.B.); b) metode de inspiratie franceza: Rationalizarea Optiunilor Bugetare (R.C.B.).
Pornind de la metodele americane, si alte tari dezvoltate sau in curs de dezvoltare au elaborat metode proprii de rationalizare a optiunilor bugetare, adaptate conditiilor socio- economice specifice fiecarui stat.
Indiferent de tehnica de dimensionare a cheltuielilor si adoptare a deciziei de utilizare a resurselor financiare publice, toate metodele moderne de rationalizare a optiunilor bugetare se bazeaza, in principal, pe analiza cost-avantaje sau cost-eficacitate, a carei aplicabilitate este conditionata de existenta a doua sau mai multe solutii de realizare a unui obiectiv, fiecare comportand un anumit cost
