label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Notiunea de control al unei organizatii
Activitatile economice si sociale trebuie sa fie supuse unei permanente observatii avand drept scop verificarea modului in care traseele urmate corespund intereselor si preocuparilor generale ale societatii. Intr-o acceptiune mai larga, aceasta supraveghere se realizeaza prin mecanisme reunite in cadrul unui dispozitiv cunoscut sub denumirea generica de control.

Notiunea de control este utilizata in stiintele organizatiilor inca de la inceputul secolului XX, avand in vedere faptul ca H.Fayol atribuia conducerii intreprinderii, in afara de functiile de prevedere, organizare, comanda si coordonare si pe cea de control.

Ulterior, o data cu extinderea standardizarii productiei si muncii, controlul a evoluat in sensul unui "control bugetar", trecand de la rolul de a supraveghea productia la acela de instrument al politicii previzionale a intreprinderii. In perioada contemporana, modificarile produse asupra mediului de afaceri (complexitatea sporita a organizatiilor, aparitia de noi forme de concurenta, globalizarea si dereglementarea crescanda a pietelor, schimbarea rapida a tehnologiilor etc.) au condus la redefinirea notiunii de control al organizatiei, in sensul ca acesta reprezinta o actiune prin care se urmareste dominarea sau influentarea unui sistem.