Cooperarea s-a constituit intr-una din trasaturile universale ale societatii umane, atat temporal cat si spatial. Distingem cateva tipuri de cooperare: cooperare care nu are o orientare voita adesea fiind chiar neconstientizata de participanti, aparand ca un comportament comun fata de anumite constrangeri exterioare sau fata de un pericol perceput independent de fiecare; cooperare spontana care apare mai ales in randul grupurilor sociale relativ mici, asociate neformalizat, dezvoltandu-se pe baza relatiilor de prietenie sau de rudenie; cooperare traditionala care se realizeaza in virtutea unor norme si moravuri mostenite ca stereotipi pentru situatii repetitive, cum este de exemplu cooperarea intre generatii; cooperarea contractuala care implica vointa deliberata a participantilor, consfintita in intelegeri, contracte, cu specificarea conditiilor cooperarii.
Nascute in prima parte a secolului XIX unitatile cooperatiste s-au constituit in vederea protejarii unor grupuri dominate de economia capitalista (consumatori, salariati, mici exploatanti, meseriasi). Asociatia cooperatista a dat acestor subiecti economici posibilitatea de a profita de avantajele marii dimensiuni sau a numarului, fara a aduce atingere independentei lor.
