Un fisier este o colectie de date sau informatii care are un nume. Toate informatiile existente intr-un calculator trebuie sa fie cuprinse intr-un fisier.
Sunt diferite tipuri de fisiere: fisiere de date, fisiere text, fisiere program, fisiere director (si directoarele sunt de fapt niste fisiere), etc. Exista tipuri diferite de fisiere pentru ca exista tipuri diferite de informatie care trebuie stocata. De exemplu in fisierele program gasim programe care pot fi lansate in executie, in timp ce fisierele text contin pur si simplu texte.
Fisierele sunt necesare pentru pastrarea informatiilor in vederea utilizarii lor ulterioare, ca atare sau prelucrate conform unor algoritmi utilizator. Informatiile stocate in fisiere pot fi introduse de pe un suport extern sau pot fi rezultate din aplicarea algoritmului de calcul. Exista doua mari categorii de fisiere: fisiere text si fisiere binare. Fisierele text sunt fisiere in care caracterele sunt reprezentate prin codul lor (in general cod ASCII), deci contin numai codurile tiparibile; ele pot fi citite cu usurinta de operatorul uman. Fisierele binare sunt accesibile pentru prelucrare numai calculatorului, nu si operatorului uman; aceste fisiere pot contine atat coduri ale caracterelor tiparibile, cat si codificarea binara a operatiilor pe care un program trebuie sa le execute.