label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Departamentul de comunicare al oricarei organizatii trebuie sa fie pregatit pentru prevenirea si gestionarea unei crize deoarece evenimentele si situatiile apte sa genereze crizele par a fi mult mai dese decat se crede; in plus, odata intrata intr-o criza, o organizatie se pare ca reuseste sa se redreseze destul de greu iar costurile (de imagine si, in cele din urma, financiare) pot fi destul de mari. Evident, specialistii in relatii publice vor avea un rol deosebit in solutionarea unei crize atunci cand aceasta afecteaza indeosebi publicurile externe ale organizatiei.

Totusi, rolul specialistului in comunicare este legat si de prevenirea crizelor; "un aspect destul de inspaimantator al crizelor este ca numai 14% apar cu adevarat brusc, sunt accidentale si neasteptate, dupa cum arata un studiu din 1996 facut pe mai mult de 50000 de stiri de catre Institutul de Management al Crizelor (Institute of Crisis Management). Restul de 86% erau mai mult sau mai putin previzibile: erau rezultatul slabiciunilor operationale sau organizationale, al practicilor gresite si al altor "bombe", care stateau sa explodeze". Or, multe dintre "bombele" din interiorul unei organizatii sunt uneori lesne de detectat si de dezamorsat daca specialistii in comunicare analizeaza si evalueaza sistematic comunicarea interna sau comunicarea cu principalele publicuri.