Dificultatea definirii termenului rezida, de fapt, in multitudinea acceptiunilor sale. Cauza acestei proliferari semantice este prezenta sa cu sensuri sensibil diferite in terminologia unui mare numar de domenii ale stiintei.
In dorinta de a introduce o oarecare ordine in acest hatis, cercetatorii americani Frank E.X.Dance si Carl E.Larson au incercat, in urma cu vreo doua decenii, sa adune la un loc intr-o carte cat mai multe definitii propuse de diversi autori, in vederea identificarii celei mai complete dintre ele. in urma unei selectii a formularilor celor mai pertinente, ei au retinut nu mai putin de 126 de definitii, ceea ce nu i-a scutit de obiectiile multor specialisti de diferite formatii, pe care nici una dintre propuneri nu parea sa ii satisfaca.
S-a evidentiat cu acel prilej faptul ca stiintele naturii, ale societatii si stiintele tehnice trateaza fiecare procesele de comunicare ce intra in sfera lor de actiune in maniere suficient de diferite pentru a investi conceptul cu trasaturi particulare, aflate nu o data in divergenta cu sensul incetatenit in alte sectoare ale cunoasterii.
Pentru biologi, protagonistii comunicarii sunt organismele vii, dar pot fi, tot atat de bine, si organe ale acestora, tesuturi sau chiar celule individuale. S-a afirmat de altfel, si pe buna dreptate, ca neuronul este cel mai mic sistem de comunicare existent pe pamant. Pe langa prelucrarea in interiorul nucleului a informatiei receptionate prin intermediul dendritelor, el se caracterizeaza si prin activitatile de codificare si de decodare a mesajelor, supuse unor traduceri succesive dintr-un limbaj electric (propriu transmisiei influxului nervos de-a lungul axonului) intr-unul chimic (in fanta sinaptica, unde agentul informatiei este acetilcolina) si vice-versa, trasatura definitorie pentru toate procesele comunicationale.
Transmiterea de la o generatie la alta a informatiei ereditare cu ajutorul secventelor de macromolecule de adenina, citozina, guanina si timina din lanturile spiralate de acid dezoxiribonucleic (ADN) constituie, la randul ei o forma de comunicare la nivel celular ce nu presupune interventia unor constiinte sau/si vointe, aspect pe care specialistii din alte domenii si, in primul rand, din stiintele sociale nici nu s-ar gandi sa le ia in considerare.
