Posesiunea are semnificatie juridica pentru ca este pusa realitatea aparenta in relatie cu dreptul. Ea consta in stapanirea de fapt asupra unui lucru corporal. Sub aspect istoric, institutia posesiunii apare in legatura cu folosirea ogorului public (ager publicus). El apartinea statului roman si era dat in folosinta persoanelor particulare, existand astfel o posesiune privata in folosul cetatenilor.
Etimologia cuvantului provine din verbul latin possidere, care inseamna a sta pe ceva, a stapanii, a poseda un bun. La inceput, starea de fapt a posesiunii nu era ocrotita de drept. Treptat s-a simtit nevoia si s-a impus ocrotirea posesiunii, chiar daca posesorul nu era si proprietarul terenului. Cuceririle Romei s-au extins, la inceput pe teritoriile Italiei si mai apoi in afara hotarelor acesteia. Pamanturile invinsilor au intrat in patrimoniul, statului care a permis cetatenilor si altor categorii de persoane sa le ocupe faptic si sa le cultive in schimbul unor sume de bani. Cetatenii si paturile spoliate de pamant, dar care il foloseau fara sa mai fie proprietari, aveau intre ei o serie de neintelegeri si conflicte, a caror solutionare era dificila pentru ca nu puteau utiliza actiunea in revendicare, nefiind proprietari.
