label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Stiinta ca sistem de cunostinte se constituie in subsisteme de stiinte: stiintele naturii; stiintele sociale (despre societate); stiintele gandirii.

Subsistemul stiintelor sociale studiaza legile generale ale existentei si dezvoltarii societatii, evolutia tipurilor si formelor istorice de organizare sociala, realitatea sociala in diferitele ei forme de manifestare.

Stiintele juridice sunt o componenta a subsistemului stiintelor sociale ce studiaza realitatea juridica ca parte a realitatii sociale. Stiintele juridice, ca parte a subsistemului stiintelor, formeaza sistemul (subsistemul) stiintelor juridice in care sunt incluse: a) Teoria general a statului si dreptului – ca stiinta ce studiaza statul si dreptul in general; b) Stiintele juridice istorice; c) Stiintele juridice de ramura; d) Stiintele auxiliare (ajutatoare).

Stiinta dreptului civil face parte din categoria stiintelor juridice de ramura si are ca obiect de studiu, normele juridice apartinand dreptului civil si relatiile sociale ce formeaza obiectul de reglementare al acestei ramuri de drept.