Acceptarea ofertei
Acceptarea ofertei este definita de catre Conventia de la Viena ca fiind o declaratie sau o alta manifestare de vointa a destinatarului ofertei, ce exprima acordul acestuia cu privire la oferta. Aceasta definitie e formulata in termeni generali, acoperind atat acceptarea expresa, cat si pe cea tacita. Conform Conventiei de la Viena tacerea sau inactiunea prin ele insele nu constituie acceptare. Prin aceasta reglementare Conventia de la Viena este concordanta si cu dreptul romanesc, unde tacerea sau inactiunea nu constituie, de regula, acceptare. Exista si exceptii intemeiate pe vointa partilor, pe lege sau pe uzante.
Momentul de la care acceptarea produce efecte
Termenele de acceptare. Din punct de vedere al momentului in care acceptarea isi produce efectele trebuie facuta o distinctie dupa cum aceasta este expresa sau tacita. Acceptarea expresa, la randul ei, presupune o subdistinctie, dupa cum este vorba de un contract inter absentes sau inter presentes. In cazul contractului inter absentes, acceptarea produce efecte, in principiu, in momentul in care ea parvine acceptantului. Este adoptat astfel sistemul receptiei.
