Din cele mai vechi timpuri, omul a incercat sa modeleze natura ale carei legi aspre trebuiau respectate pentru a supravietui. In ultimele doua secole s-a facut insa simtita, prin comportament si conceptie, incercarea omului de a domina natura, de a utiliza in folos propriu toate bogatiile naturale, accentuandu-se progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei si cele liniare ale tehnologiilor create si sustinute de civilizatia umana, ajungandu-se la „criza ecologica”.
Cauzele acestei crize se datoreaza, in primul rand, dezvoltarii civilizatiei industriale de lamijlocul secolului al XlX-lea, care a produs modificari profunde si accelerate mediului inconjurator.
Din ce in ce mai mult, resursele naturale au fost solicitate, s-au extins suprafetele cultivate si s-au schimbat sistemele de cultura, s-au facut despaduriri masive pentru obtinerea de masa lemnoasa si de terenuri noi pentru agricultura, s-a intensificat utilizarea pasunilor, s-a dezvoltat mult exploatarea subsolului.
In acelasi timp, civilizatia industriala a facut posibila si necesara o crestere demografica rapida, a insemnat o puternica dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat mari aglomerari umane pe spatii tot mai restranse, situandu-l pe om in conditii de viata cu totul noi.
