In orice conditii de timp si spatiu, activitatea economica implica in mod obiectiv factorul munca, menit sa valorizeze sistematic resursele in interesul sau. Ca si ceilalti factori de productie, el se obtine prin intermediul pietei muncii, care se constituie intr-un subsistem al economiei cu piata concurentiala. Tranzactiile pe aceasta piata au ca obiect munca sau forta de munca. Daca forta de munca o intelegem ca totalitate a aptitudinilor fizice si intelectuale ce exista in personalitatea vie a omului si pe care le pune in functiune atunci cand creeaza bunuri economice, inseamna ca munca reprezinta cheltuirea constienta a fortei de munca. Ele formeaza un tot coerent, astfel ca folosirea sinonima a celor doua expresii, in teoria si practica economica, este benefica pentru decizia care priveste situatia lor intr-un flux economici.

Echilibrul sau dezechilibrul pe piata muncii poate fi inteles pornind de la caracteristicile acestei piete si continuand cu mecanismul intern al functionarii ei.
Continutul pietei muncii a constituit, in decursul timpului, obiectul diferitelor teorii optionale, unele fiind favorabile muncii, altele fiind favorabile celorlalti factori de productie - capitalul sau factorul natural. Realitatea demonstreaza ca in acest context s-au acumulat elemente de continuitate potrivit carora munca ramane valoarea fundamentala care, prin creativitate stiintifica, prin eficienta si moralitate caracterizeaza viata si evolutia individului si comunitatilor umane pe diversele trepte de dezvoltare.