Evolutia a fost privita diferit de diferiti cercetatori in decursul timpului. Racovita, 1929 (neolamarckist) defineste evolutia in felul urmator „Orice transformare continua este evolutie, caci nu se tine seama de rezultatul transformarii, de finalitatea acestui fenomen”. Savage, 1963 (neodarwinist) – „...dezvoltarea unei entitati in decursul timpului, prin succesiunea gradata a schimbarilor de la o stare simpla la una complexa”.

Bogdan Stugren, 1969 – „...descendenta speciilor, spitelor, familiilor, tuturor grupelor naturale de microorganisme, plante si animale din altele stinse”; Jullian Huxley, 1972 evolutia este un „...proces natural de transformare automata si ireversibila, care pe parcursul sau genereaza noul, o mai mare varietate, o organizare mai comoplexa si eventual niveluri mai ridicate ale activitatii mentale sau psihologice si descoperim ca intreaga realitate este, in sensul perfect legitim, un singur si amplu proces al evolutiei”; Jablokov, Iusufov, 1971 – „Dezvoltarea istorica, ireversibila si in anumita masura orientata a naturii vii, insotita de modificarea structurii genetice a apopulatiilor, formarea de adaptari, aparitia si extinctia speciilor, transformari ale biocenozelor si ale biosferi in intregul ei”.



Toti specialistii de mai sus s-au referit la evolutie ca fiind un proces care actioneaza la nivelul speciilor. Exista insasi o alta categorie de biologi, care privesc evolutia exclusiv prin prisma geneticii – transformarea structurii genetice a populatiei sub controlul selectiei. De exemplu, T. Dobzhansky et al, 1977 evolutia reprezinta „..o serie de transformari partiale sau complete si ireversibile ale compozitiei genetice a populatiilor, bazate in principal pe interactiuni schimbate cu mediul lor”; Smith, 1974 propune o definitie extrem de ingusta „.evolutia este schimbarea genetica a populatiilor in decursul timpului”.

Totusi, rolul mediului in evolutie si modul in care materia vie raspunde nu a putut fi ignorat. In aceasta idee, exista alte definiri ale procesului evolutiv. Schmalhausen – 1965 vede evolutia ca „modificarea legica a structurii populatiilor, corespunzator cu modificarile istorice ale corelatiilor cu mediul extern; Wicken, 1978 priveste evolutia ca fiind „procesul prin care apar in timp structuri chimice si biologice complexe..... Aceasta tendinta integrativa sau anamorfica a materiei vii de a se organiza in structuri cu o mereu crescanda complexitate este poate cea mai distinctiva trasatura a procesului evolutiv; este de asemenea una din cele mai enigmatice trasaturi” (in cazul sau, accentul este pus pe cresterea complexitatii structurilor).

Prosser, 1986 evolutia este „o trasatura esentiala a vietii organizate este adaptarea la mediu, iar esenta evolutiei consta in producerea diversitatii adaptative. Evolutia este de obicei o ireversibila crestre a organizarii (accent pus pe adaptare).