label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Selectarea problemelor filosofice pentru prezentarea lor intr-un curs de filosofie, destinat celor care studiaza disciplinele juridice este foarte dificila deoarece filosofia, cu o existenta de peste doua milenii, nu a fost, si nu este practicata nici azi intr-un singur mod. Putem insa ordona conceptiile filosofice in functie de valoarea si finalitatea care au fost acordate de catre filosofi acestei activitati: mod de viata sau forma de cunoastere. Aceste doua aspecte, care nu sunt separate in mod absolut, vor constitui reperele intregii expuneri, care se va desfasura in modalitate istorico-tematica. in acest fel vom evidentia continuitatile, dar si discontinuitatile din evolutia fiecarei modalitati de a practica filozofia, problemele si confruntarile semnificative ale fiecareia.
Astfel, studentul se va familiariza cu unele figuri ale istoriei gandirii filosofice, dar si cu temele care au confruntat comunitatea filosofilor, din vremuri stravechi si pana azi, sugerand ca filosofia nu este un domeniu al adevarurilor eterne, ci al disputelor, al incertitudinilor si al confruntarilor argumentate. Luand cunostinta prin studiul filosofiei de procesele critic-rationale specifice acesteia, studentii isi vor dezvolta abilitatea de a argumenta coerent intr-un spectru larg de probleme, inclusiv cele juridice. Filosofia este o buna cale pentru a invata sa gandim mai clar cu privire la o varietate de probleme, iar procedeele gandirii filosofice pot fi utile intr-o mare varietate de situatii, deoarece prin analizarea argumentelor pro si contra unei pozitii deprindem abilitati care pot fi transferate si la alte domenii ale vietii si cunoasterii. Studiul filosofiei, cunoasterea istoriei ei, este asadar, calea catre dobandirea deprinderii de a gandi liber si nu spre gasirea unor raspunsuri definitive.