Cuvintele „geopolitica” si „geostrategie” au facut cu adevarat cariera in Romania dupa 1990. Mai mult, „importanta geopolitica a Romaniei” si „valoarea geostrategica a pozitiei sale” au fost atat de des si de superficial evocate incat au fost golite de orice continut. Pe de o parte, fiind folosite abuziv ca formule menite sa deschida punti de comunicare in discursul politic, ele au ajuns sa nu mai transmita nimic. Pe de alta parte, cum simpla lor rostire ofera un anumit sentiment de suficienta, „pozitia geopolitica avantajoasa a Romaniei” tinde sa nu mai fie pusa deloc in valoare. Ea devine un fel de justificare pentru lipsa de actiune practica (: „Ei, lasa ca pentru noi lucreaza pozitia geopolitica!”) (Dobrescu si Bargaoanu, 2001, p. 61).

De aceea, sprijinindu-ne pe lucrarile de specialitate, indeosebi ale geografilor, ne propunem sa insistam asupra fundamentelor geografice ale pozitiei geopolitice si geostrategice a Romaniei, cu urmatoarele finalitati:
- pentru a cunoaste care sunt punctele tari si punctele slabe ale pozitiei Romaniei in plan regional;
- pentru a intelege adevarul elementar ca o pozitie buna prezinta dezavantajul de a fi ravnita;
- pentru a constientiza asupra faptului ca, oricat de avantajoasa ar fi, pozitia geopolitica trebuie dublata de actiuni intelepte, care sa-i potenteze atuurile si sa-i diminueze dezavantajele.



Teritoriile romanesti s-au aflat totdeauna la contactul a trei mari puteri, regate sau imperii: regatul Poloniei, al Ungariei si Imperiul Otoman, iar mai tarziu imperiile austro-ungar, rus si otoman. Spatiul romanesc a constituit astfel, pentru fiecare din ele, un spatiu marginal, dar si un spatiu ravnit, pentru stapanirea sau fidelizarea caruia au avut loc numeroase conflicte.

Din aceasta cauza, romanii au fost nevoiti sa traiasca in teritorii separate sub raport politic, supusi permanent tutelei cand unei puteri, cand alteia, sau a mai multora in acelasi timp. Dar, din jocul de forte care a favorizat mentinerea in aceasta parte a Europei a unor „state tampon” intre marile puteri, Moldova, tara Romaneasca si Transilvania si-au putut pastra autonomia, spre deosebire de toate popoarele vecine, ale caror state au incetat sa mai existe pentru anumite perioade de timp (albanezi, greci, sarbi, bulgari, ucraineni, unguri, polonezi), intrand in componenta nemijlocita a imperiilor amintite. Numai cateva teritorii romanesti marginale au fost ocupate durabil, si anume: Dobrogea, sudul Basarabiei (in 1538) si Banatul (intre 1522 si 1718) de catre Imperiul Otoman; Bucovina intre 1775 si 1918 de catre Imperiul Habsburgic, Basarabia (intre 1812 si 1918) de catre Imperiul tarist.