Potrivit documentului, Germania a fost divizata in patru zone de ocupatie: engleza (landurile din nord-vestul Germaniei), franceza (landurile din sud-vestul Germaniei), sovietica (landurile din estul Germaniei) si americana (landurile din sudul Germaniei). De asemenea, capitala Germaniei a fost si ea impartita in patru sectoare si pusa sub controlul unei comenduiri interaliate. Organismul care urma sa puna in aplicare prevederile din actul de capitulare al Germaniei era Consiliul aliat de Control.
Conferinta de la Potsdam (17 iulie-2august 1945) a trasat liniile politice ale organizarii postbelice a Germaniei: democratizare, denazificare si demilitarizare. Demilitarizarea avea ca obiectiv dezarmarea totala, lichidarea fortelor armate germane, a tuturor rezervelor de armament si munitii, a industriei militare. Denazificarea prevedea interzicerea organizatiilor fasciste, a organelor de presa, a lichidarii legislatiei fasciste, pedepsirea activistilor partidului nazist. Democratizarea prevedea crearea conditiilor pentru refacerea partidelor si organizatiilor democratice. Probleme au aparut inca de la inceput pentru ca aliatii au inteles gresit modalitatea de punere in practica a acestor principii.