Geto-dacii de neam tracic fac parte, neindoielnic, din marea familie indoeuropeana, iar procesul de constituire etnica a lor, precum si o buna perioada din istoria lor de inceput se vor desfasura paralel cu istoria generala a tracilor, fara sa fie inca vorba despre o diferentiere in cadrul numerosului neam tracic. Se considera ca aceasta individualizare s-a produs abia la sfir-situl primei epoci a fierului, si cu siguranta in secolul al VI-lea i.e.n., cind ii avem mentionati ca atare in izvoarele literare.
Vastul teritoriu de pe ambele maluri ale Dunarii cuprinse intre Carpatii Slovaciei si Nordul Greciei, de la bazinul Tisei la Nistru, gurile Bugului si Marea Neagra, era locuit in antichitate de marele popor indoeuropean al tracilor, ce cuprindea peste o suta de formatii tribale si gentilice si despre care Herodot afirmase ca sunt cel mai numeros popor dupa indieni.
Izvoarele literare de mai tirziu vor arata ca teritoriul cuprins intre Balcani, Carpatii nordici, Dunarea mijlocie si litoralul de vest al Pontului Euxin este locuit de geto-daci, iar spatiul de le sudul Balcanilor de tracii propriu-zisi.
