Ceea ce in mod obisnuit, dar si impropriu, numim Ev Mediu, adica „timpul de mijloc” (expresie folosita intaia oara de umanistii italieni in a doua jumatate a secolului al XV-lea, spre a desemna perioada intermediara dintre Antichitate si Renastere), constituie in istoria noastra o durata lunga, de aproximativ un mileniu, pentru care se mai folosesc si denumirile de oranduire feudala, feudalism, epoca medievala. Cea mai cuprinzatoare, mai supla si mai adecvata este formula de epoca medievala, care desemneaza tot ceea ce tine de civilizatia romaneasca in rastimpul veacurilor VIIIXVIII: structuri, institutii, spiritualitate, viata zilnica pe intreg portativul social. Aceasta nu exclude insa utilizarea celorlalte concepte-notiuni, fie si pentru ca sunt intrate in obisnuinta si fiecare se justifica intr-un fel. inceputul epocii medievale in istoria Romaniei se situeaza, dupa o opinie in general acceptata de istoriografia noastra, in secolul al VIII-lea. Aceasta limita initiala a putut fi aproximata mai cu seama prin rezultatele oferite de cercetarea arheologica. in ultimul sfert de secol, pe aceasta cale s-a putut dovedi existenta unei civilizatii unitare in spatiul carpato-danubiano-pontic. De asemenea, s-au observat schimbari importante in structura economica, se produce, treptat, o diferentiere de situatie, este subminata egalitatea economica si sociala. Se contureaza, incepand cu secolul al VIII-lea, o alta imagine sociala, apare proprietatea privata. Nu au intarziat nici reflexele politicomilitare, edificarea asezarilor fortificate care trebuie asociate cu existenta unor conducatori locali, ridicati din cadrul obstilor. Este vorba, in ansamblu, despre prefigurarea unei noi epoci istorice. Sfarsitul epocii medievale romanesti este socotit, dupa cea mai chibzuita opinie, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, cand se pun toate problemele abolirii feudalismului si sunt sugerate perspectivele unei noi ordini sociale in tarile Romane.
