label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Istoria presei romanesti nu poate fi privita ca un segment in sine, a carui existenta s-a desfasurat paralel cu viata societatii, ci ca o parte componenta a acesteia.Perspectiva noastra asupra trecutului presei, imbina principiile lungii durate, a metamorfozei si a interferentelor. Si aceasta pentru ca presa a prevestit si a reflectat miscarile tectonice interne si externe ce-au privit societatea romaneasca si lumea din afara, dar si nenumaratele fapte diverse care constituie in bine si in rau cotidianul cititorului, a afirmat principii care s-au aflat in sensul mersului inainte al istoriei, al civilizatiei ce trebuie sa cuprinda toate structurile tarii noastre, dar a combatut formele spectaculoase, stralucitoare,lipsite de aderenta cu fondul national.



Presa a demascat tot ce a insemnat deviere de la normele morale, oricine ar fi fost autorul lor, dar nu o data a trecut din naivitate sau din interes de partea autorilor acestor fapte. A dovedit neinfricare in apararea unor principii,infruntand pericole, punand in joc totul, dar s-a si grabit sa imbratiseze si sa salute noile intocmiri chiar cand acestea erau la antipod una fata de cealalta, adica trecerea de la o zi la alta de la democratie la dictatura si de la dictatura la democratie. Presa a fost receptaculul vietii trepidante sau stagnante a societatii romanesti, a avut rolul esential in informarea, dar si in dezinformarea cititorilor, a contribuit la formarea, dar si la manipularea opiniei publice. A fost un factor colectiv de constiinta, in ciuda abaterilor de la normele morale a unora dintre reprezentantii ei, care clamau aceste principii. Dar mai presus de aceste sinuozitati de atitudine, a trecerilor dintr-o tabara in alta, a schimbarilor de opinie in functie de mutatiile puterii, in paginile presei a fost tinut treaz spiritul de veghe a unei societati fata de cei ce au avut in mainile lor parghiile de conducere esentiale, ca si fata de ci care se aflau pe diferitele trepte ale exercitarii unui mandat permanent sau temporar.