Stiinta cu trecut indepartat dar cu istorie scurta - in acesti termeni a fost caracterizata stiinta psihologiei la inceput de veac XX de catre Ebbinghaus . De atnci se poate considera ca interesul cunostintelor despre viata sufleteasca, despre cea spirituala si comportament au intrat propriz-zis pe altarul cunpasterii stiintific. Un veritabil pradox. S-ar putea intelege ca ese vorba de un trecut neistoric sau ca trecutul de pana la constituirea propriu-zisa a acestei stiinte ar fi o simpla preistorie. Caci din aceste vremuri preistorice (desene mgice din pesteri, cu profetii inmanate animalelor), destinul psihologiei urmeaza un traseu fragmentat, cu diverse momente dramatice in afirmarea adevarurilor ei, in fond insa cu nimic diferit de cel al celorlalte domenii ale cunoasterii stiintifice.
Psihologia a fost comparata de catre Pavelcu cu viata omului, plina de zbuciumuri, de urcusuri si coborasuri, de impliniri si neimpliniri, de conflicte cu sine si cu alte domenii ale cnoasterii stiintifice, uneori cu deznodamante tragice, dar de cele mai multe ori cu un destin reusit si util societatii. Astfel psihologia rezista si se dezvolta perpetuu. Bunaora, asa cum omul are o biografie sa inconfundabila, la fel si psihologia are propria sa devenire istorica, care inseamna dezvoltarea ei de a lungul anilor. Drumul sinuos de dezvoltare al psihologiei a reprezentat obiect de cercetare pentru numerosi cercetatori. Pavelcu, de exemplu, in lucrare sa „Drama Psihologiei” spune ca „nu este o simpla metafora cand vorbim despre viata, de biografia unei stiinte, despre stradania si zbuciumul ei, despre caderile si inaltarile, durerile si triunfurile, incordarile si impacarile ei, adica despre „drama” pe care o poate trai si o traieste orice om de stiinta. Framantarile dramatice ale omului de stiinta sunt ale stiintei insasi si invers (p. 12).
