Lumea de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator a fost marcata de apogeul celei de-a doua revolutie industriale. Progresul industrial s-a reflectat, in primul rand, in aparitia unor noi surse de energie - petrolul si electricitatea - care au condus la dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor electricitatea - care au condus la dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor comprimat ce au practic, timpul si distantele.
Metalurgia si industria chimica au cunoscut o larga diversificare a produselor. Otelul si aluminiu au activizat constructiile de masini. Aeronautica si constructiile navale, ingrasamintele si materialele plastice, matasea artificiala, farmacia etc. au transformat radical modul de viata al oamenilor (7;8). Acest fapt au determinat pe unii analisti "ai duratei lungi a secolului al XIX-lea" sa afirme ca omenirea intrase pe deplin intr-o noua faza a dezvoltarii sale - cea specifica, celui de-al doilea val"(l4;33-35).
Concomitent cu procesul de modernizare, economiile statelor au cunoscut si un fenomen de globalizare sub presiunea accelerarii diviziunii sociale a muncii si cresterea retelelor de schimb care legau diferite zone ale lumii (5;11o-111). Pentru prima data comertul mondial a crescut mai repede decat productia, iar investitiile si plasamentele de capital in afara tarii de origine au cunoscut o adevarata "varsta de aur".
Institutiile economice si financiare si-au modificat in mod esential structura si functiile ca urmare a progresului tehnic, cresterii productiei si deschiderii pietelor spre exterior. Aparitia trusturilor sustinute de banci puternice au dinamizat productia si piata, dar a si falsificat in mod radical jocul concurentei libere si egale care constituia unul din fundamentele capitalismului liberal.
