Motivatia este una dintre problemele centrale ale psihologiei. Ea incearca sa explice de ce anume oamenii fac ceea ce fac, de ce prefera o activitate alteia si ce anume ii face sa treaca de la o activitate la alta. Conform lui Sillamy (1996) motivatia reuneste “ansamblul factorilor dinamici care determina conduita unui individ …sau totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau dobandite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte.
Motivatia transforma fiinta umana intr-un subiect activ si selectiv, cu un determinism intern propriu in alegerea si declansarea actiunilor si comportamentelor. Posedand o structura motivationala proprie, omul se plaseaza intr-o relatie dubla fata de mediul ambiant: una de independenta –constand in capacitatea lui de a actiona pe cont propriu, in absenta unor stimuli sau solicitari externe, cealalta de depedendenta –constand in satisfacerea starilor de necesitate pe baza schimburilor substantiale, energetice si informationale cu mediul ambiant.
Motivatia apare ca o cauzalitate externa transpusa in plan intern: astfel daca obiectul corespunzator satisfacerii unei trtebuinte lipseste si nu are cum sa se declanseze comportamentul corespunzator, locul sau este luat de starea de necesitate in raport cu el, actualizata spontan, in urma unor modificari de ordin fiziologic sau psihologic.
S-au elaborat mai multe teorii care incearca sa explice natura motivatiei. Astfel, la baza motivatiei ar sta un principiu din biologie, cel al homeostaziei, potrivit caruia organismele tind sa-si mentina aceeasi stare, un anume echilibru constant cu toate modificarile mediului. Cand echilibrul este perturbat, atunci fiinta vie reactioneaza in vederea restabilirii lui. Dezechilibrele se traduc pe plan psihic prin aparitia unei trebuinte: nevoia de hrana, de apa etc. Trebuinta este tocmai o traire a unei stari de dezechilibru, provocata, de obicei, de o lipsa.
