label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Instinctele sunt structuri fundamentale ale vietii psihice ce cuprind un grup complex de procese, diferite intre ele ca structura si functie, care impreuna contribuie la satisfacerea unor trebuinte ale persoanei. Ele sunt forme de viata psihica comune omului si animalelor, motiv pentru care reprezinta obiectul atat al psihologiei umane cat si al psihologiei comparate.

Organizarea sociala a unor insecte, conduitele acestora au la baza satisfacerea unor nevoi sau trebuinte. Din acest motiv, la aceste insecte (furnicile, de exemplu), rolurile sunt strict distribuite genetic in raport cu modelele de comportament instinctual. Astfel, muncitorii procura hrana, luptatorii apara colonia, reproducatorii asigura perpetuarea speciei. Exista o diferentiere neta a rolurilor comportamentale in functie de diversificarea activitatii intelectuale. Fiind forme elementare ale vietii psihice, instinctele reprezinta mobilul satisfacerii nevoilor biologice vitale ale individului, relevand prin aceasta raportul lor atat cu sfera somatica cat si cu viata psihica.