In ultimele decenii, ca urmare a demonstratiei facuta de Thomas S. Kuhn in cunoscuta sa lucrare “Structura revolutiei stiintifice”, se considera ca o revolutie stiintifica are loc prin aparitia unor scheme conceptuale noi, prin introducerea unor noi “paradigme” ale cunoasterii stiintifice. in aceasta perspectiva, se poate afirma ca teoria generala a sistemelor (prescurtat T.G.S.) marcheaza o ruptura epistemologica in raport cu vechea paradigma, proprie “producerii analitice” si “viziunii atomiste” ale stiintei clasice. Aceasta din urma considera ca orice totalitate poate fi descompusa in elementele componente (compusi si enzime, celule, senzatii elementare, indivizi in libera competitie etc. sperand ca prin simpla lor reunire – teoretica sau experimentala – s-ar putea reconstrui si face inteligibila totalitatea de la care s-a plecat.

Teoria generala a sistemelor a fost dezvoltata in ultima jumatate de veac, plecandu-se de la lucrarile lui Ludwig von Bertalanffy. Acesta a formulat o prima varianta a T.G.S. ce studiaza sistemele deschise care schimba fara discontinuitate materie si energie cu mediul exterior. in anii 1950 – 1970, alti cercetatori s-au preocupat sa puna la punct aparatul logic – conceptual matematic al T.G.S. Teoria generala a sistemelor s-a impus atat ca modalitate de depasire a falsei alternative “mecanism-organicism” in domeniul biologiei, cat si ca o expresie concentrata a inovatiilor teoretice generate de studiul actual al stiintelor, cu profunde incidente filosofice.



Intentia teoriei generale a sistemelor este de a dezvalui proprietati, principii si legi care sunt caracteristice sistemelor in general, independent de varietatea lor sau de natura elementelor lor componente. Principala consecinta a T.G.S. o constituie introducerea unei noi viziuni stiintifice (denumita “sistemica”), gratie virtutilor metodologice ale triadei conceptuale “sistem-structura-functie” in cercetarea totalitatilor (ansamblurilor organizate).

Din aceasta perspectiva, obiectele, fenomenele, proprietatile si procesele, indiferent de natura lor, pot fi considerate drept sisteme care poseda o anumita structura in masura in care reprezinta un intreg ale carui elemente se afla in relatii logic determinate unele fata de altele si poseda, astfel, insusiri ireductibile la elemente sau relatii. Sistemul ar putea fi definit , in mod cu totul general, ca fiind o multime de elemente care regasesc intr-o legatura organizata si intre care se stabilesc relatii dinamice.

in ceea ce priveste domeniul social, notiunea de sistem reprezinta o repartitie a functiilor si a sarcinilor, o anumita forma de organizare, in asa fel incat oamenii sa ia in final deciziile cele mai eficiente pentru realizarea obiectivelor propuse.