Parlamentul European fost precedat de Adunarea Comuna a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) reglementata prin art.20-25 din Tratatul de la Paris (1951). Prin rezoiutia din 20 martie 1958 cele 3 institutii similare din structura celor 3 comunitati create prin tratatele de la Paris si Roma sunt reunite in „Adunarea Parlamentara Europeana".
Tratatul instituind Comunitatea Europeana a pastrat textul din cele 3 tratate constitutive, care prevede ca in Parlamentul European intra „reprezentantii popoarelor statelor reunite in Comunitate"- art. 190 (ex-art 138) TCE
Inca din momentul infiintarii sale Adunarea a fost o materializare a obiectivelor federaliste, fiind putin necesara in cadrul CECO, dar justificandu-se ca „prim pas spre Federatia Europeana". Foarte probabil, pastrarea denumirii „Adunare" ascunde rezerve din partea unor conducatori ai statelor membre fata de adancirea integrarii prin recunoasterea functiei „parlamentare" a institutiei. Neutralitatea acestor denumiri oficiale si succesive ascunde o anumita reticenta a statelor membre in a recunoaste o dimensiune cu adevarat parlamentara unui organism care, foarte curand va manifesta o ambitie contrara, denumindu-se el insusi, prin rezolutiile din 1958 si 1962, „Adunarea parlamentara europeana" si apoi „Parlamentul European". Desi a fost introdusa pe aceasta cale, in anul 1962, in terminologia institutiiior comunitare, denumirea „Parlamentul European" a fost confirmata oficial, pe plan juridic, abia prin Actul Unic European, din 1986 (art.3, par.1).
