Am examinat multi ani, poate un deceniu si jumatate, la disciplina pedagogie, profesorii care-si sustineau examenele de grad si definitivat sau parcurgeau stagii de "perfectionare ". Am constatat, cu acest prilej, un fenomen care mi s-a parut deosebit de interesant: multi dintre cei care probau o cunoastere adanca si o pasiune aleasa pentru specialitate, se blocau la disciplina noastra. Emiteau slogane, turuiau "principiile" pe nemestecate, recitau - depersonalizat - fraze lozincarde.
O profesoara de matematica, ce stralucea la specialitate, mi-a marturisit cum a reusit performanta de " a sti" la pedagogie : platise un "specialist" sa-i rezume "materialul", fiecare subiect in cateva fraze, pe care ~ cu mintea ei antrenata - le-a invatat pe dinafara. in schimb, adesea, cei ce nu ajungeau la performante deosebite la disciplina lor, dadeau raspunsuri convingatoare la pedagogie, se balaceau cu placere in supa calduta a "principiilor" (vi le amintiti ? "principiul orientarii ideologice a activitatii educationale", "principiul integrarii invatamantului cu cercetarea si productia", "principiul participarii active a elevilor" etc.) si tratau cu aplomb subiecte ca "dezvoltarea multilaterala a personalitatii - scop al educatiei comuniste", "educatia moral-politica a elevilor", " educatia prin munca si pentru munca ".
Nu profesorii erau de vina pentru aceasta brusca metamorfozare, in decurs de cateva zile, cat dura trecerea de la materia de specialitate la pedagogie. Ce putea face cand avea de invatat dupa programe care transformasera pedagogia intr-un fel de anexa a socialismului stiintific ? Multi nici nu-si puteau imagina cum ar trebui sa sune discursul pedagogic autentic, daca ar fi fost liber, sau cum arata o carte de pedagogie inainte a intra in aceasta lunga paranteza istorica.
