Definitia capacitatii de folosinta este cuprinsa in alin. 2 art. 5 D 31/1954; Capacitatea de folosinta este capacitatea de a avea drepturi si obligatii.
In acest sens retinem:
- capacitatea de folosinta a persoanei fizice este o parte a capacitatii civile a omului,
- ea consta in aptitudinea omului de a avea drepturi si obligatii,
- aceste drepturi si obligatii sunt civile, nu drepturi si obligatii in general.
Caracterele juridice ale capacitatii de folosinta ale persoanei fizice, sunt :
a) Legalitatea – consta in insusirea acestei capacitati de a nu putea fi reglementata decat prin lege, sub toate aspectele: inceput, continut, incetare
b) Generalitatea – acest caracter se exprima prin aptitudinea generala si abstracta a omului de a avea toate drepturile si obligatiile civile
c) Inalienabilitatea – presupune insusirea capacitatii de folosinta a persoanei fizice de a nu putea forma obiect de renuntare, in tot sau in parte si nici obiect de instrainare. Acest caracter este consacrat legislativ in D 31/1954 art. 6 alin 2; “Nimeni nu poate renunta, nici in tot nici in parte la capacitatea de folosinta …..”
d) Intangibilitatea – reprezinta caracteristica capacitatii de folosinta de a nu i se putea aduce limitari, ingradiri decat prin texte exprese de lege. in acest sens D 31/1954 art 6 alin 1 dispune “Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta … decat in cazurile si conditiile prevazute de lege”.