Curs Prelucrarea si analiza imaginilor. CARACTERIZAREA REGIUNILOR

label Cursuri autorenew 29 Sep 2025, 16:55
Prin parametru de forma intelegem in general un scalar sau o functie (cu suport unidimensional sau bidimensional) asociate unei forme plane pe care o caracterizeaza; forme asemanatoare sunt caracterizate de parametri de forma de valori apropiate; formele diferite prezinta diferente mari intre parametrii de forma asociati.

Parametrii de forma compun un fel de fisa de identitate a formei respective, pe baza carei aceasta forma poate fi recunoscuta in mod unic. in mod ideal, acesti parametri trebuie sa fie invarianti la translatie, rotatie si scalare. Tehnicile de recunoastere a formelor sau de clasificare sunt precedate intotdeauna de o etapa de extragere a parametrilor de forma (sau a caracteristicilor formei).

Pentru analiza imaginilor, o forma este o functie de doua variabile, cu suport compact f(x, y) : K -> R; in general valorile acestei functii sunt binare (0 sau 1), descriind deci o parte a unei imagini binare (zona din imagine in care se afla obiectul de interes). Atunci functia poate fi vazuta ca o functie caracteristica a formei, asemanatoare functiei caracteristice a unei multimi. in cele ce urmeaza vom prezenta cativa parametri de forma clasici.