Notiunea de finante s¬-a conturat in conditiile dezvoltarii relatiilor marfa-bani, a folosirii banilor ca echivalent general in schimbul economic.
Sub aspect etimologic cuvantul ”finante” isi are originea in latina veche, in care erau folosite curent expresii ca: “finantio”, “pecuniaria”, “financier”cu sensul de plata in bani. Aceste expresii isi au originea in cuvantul “finis” care inseamna termen de plata.
In secolul XV se foloseau in Franta expresii ca: “finance”, specificand sume de bani, sau venit cuvenit statului si “financiere” care insemna om de finante, incasator. In Germania se foloseau termenii de : “finanz”, “finanzer” care insemna camata, camatar.
La romani se foloseau notiunile de : “fisc”, “tezaur public” in raporturile dintre imparat si supusii sai. Sensul cuvantului “fisc” insemna cosul sau panerul in care se adunau veniturile cuvenite imparatului. In zilele noastre fiscul defineste finantele publice.
Notiunea de “finante” s-a conturat pe fundalul aparitiei si dezvoltarii elementelor de finante publice. in acelasi timp, procesele economice cu continut asemanator au aparut si s-au dezvoltat si in afara participarii directe a statului si a institutiilor sale.Ele s-au manifestat in conditiile folosirii pe scara tot mai larga a banilor ajungandu-se ca pe parcurs sa se confunde notiunea de finante cu cea de bani.
In acest mod evolutiv de conturare a notiunii de finante, s-au folosit pentru a desemna diferite domenii ale activitatii financiare cum ar fi: bugetul de stat, cu veniturile si cheltuielile sale, creditul, operatiunile bancare si de bursa si uneori chiar ansamblul operatiunilor banesti. Aceasta tendinta de extindere a semnificatiei notiunii de finante in afara finantelor publice a insotit dezvoltarea continua a productiei de marfuri si a schimburilor, a activitatilor economico-sociale astfel incat in prezent majoritatea operatiunilor bazate pe folosirea banilor sunt cuprinse in conceptul de finante, mai laes in activitatile bazate pe proprietatea privata.
