Conceptul de adevar ocupa un loc central in codul teoriei cunoasterii . Privind definirea adevarului au existat numeroase dispute teoretice formulandu-se o diversitate de pareri . in cadrul acestei diversitati se disting trei orientari fundamentale.
Orientarea conform careia adevarul este o proprietate exclusiva si nemijlocita o obiectului cunoasterii , adica a obiectelor , fenomenelor , proceselor , sistemelor reale . Aceasta orientare este eronata , fiind rezultatul unei confuzii intre planul existentei si cel cognitiv , deoarece , din faptul ca obiectul fundamental al cunoasterii il constituie descoperirea structurilor si proprietatilor obiectelor si evenimentelor realitatii si din faptul ca adevarate sunt acele produse ale cunoasterii care realizeaza acest lucru , nu rezulta ca adevarul ar fi insasi lucrurile si evenimentele cu propretatile si structurile lor .
Adevarul nu poate fi o proprietate a obiectelor si fenomenelor din realitatea obiectiva . Nu putem spune despre un lucru ca este adevarat sau fals , ci cel mult ca el exista. Orientarea conform careia adevarul este o proprietate a subiectului in mod exclusiv , a constiintei noastre . Aceasta ar insemna ca fiecare constiinta sa aiba setul sau de adevaruri , dar tebuie mentionat ca in functie de elementul constiinta se pot distinge mai multe abordari ale adevarului care sunt incorecte si conduc la erori in cadrul activitatilor practice .
