Aproape tot ceea ce ni se intampla astazi, in cadrul relatiilor noastre socio-umane, in planul constientului sau subconstientului nostru, este sub o forma sau alta de natura economica. Atunci cand apreciem ca preturile se majoreaza sau asistam la o perioada de scadere a lor (ce-i drept mai rar in tara noastra), atunci cand salariile cresc mai putin repede decat preturile, la cresterea somajului sau descresterea investitiilor pe care o realizam mai mult sau mai putin pasivi, constatam ca avem de a face cu fapte economice. Mai mult, pentru a ne castiga existenta - sub o forma sau alta - intram in relatii economice, cel putin pentru ca ne oferim forta de munca si priceperea cu intentia ca mai apoi cu "agoniseala" noastra sa putem sa ne satisfacem trebuintele, visele sau proiectele.
In mod constient sau inconstient oferim ceea "ce avem" pentru "ceea ce dorim". Suntem deja in conditiile pietei si ne derulam activitatea in concordanta cu legile ei, suportand - de o natura sau alta - cel putin efectele si consecintele raporturilor dintre cerere si oferta. De asemenea, in permanenta tot ceea ce "visam" ori ne propunem sa infaptuim imbraca forma unor proiecte, care functie de cat de bine suntem informati, planificati si organizati, prind contur materializandu-se incet, incet. in plus, este bine sa constientizam, de fiecare data, ca avem de rezolvat si problema economica generala: resursele sunt finite, in timp ce dorintele au dimensiuni infinite.