Determinarea cu ajutorul unui proces Markov a unei prognoze privind viata produselor si a riscului in prognoza. In activitatea de marketing apar o mare varietate de probleme care nu mai pot fi rezolvate cu metodele si mijloacele obisnuite. Dinamica pietei presupune stabilirea unor modele matematice care permit luarea de decizii optime in concordanta cu etapa in care se afla produsul.
Stabilirea pozitiei pe piata la un moment dat a unei marci se poate face tinand seama de diferiti indici economici. Probleme apar atunci cand este necesar sa se determine pozitia marcii pe piata intr-o perioada de timp urmatoare. Din acest motiv sunt necesare evaluari stiintifice a schimbarilor posibile si analiza schimbarilor posibile plecand de la fluctuatiile trecute si prezente.
Procesele Markov dau posibilitatea determinarii evolutiei in timp pe piata a produselor. Procesele Markov se aplica atunci cand “probabilitatea de realizare a unui eveniment, in secvente succesive, depinde numai de starea sistemului din faza precedenta si nu de modul in care acesta a aparut”. Evolutiile oricarui sistem sunt privite ca procese aleatorii ce pot fi descrise in termeni de probabilitate. Starea actuala a sistemului este obtinuta ca o evolutie din trecut.