Mai mult, adoptand aceasta paradigma de programare, devine posibila obtinerea programelor fara utilizarea instructiunii goto, care complica enorm lizibilitatea, depanarea si mentenanta acestora. Claritatea si "independenta" procedurilor face, in plus, posibila obtinerea bibliotecilor de proceduri, reutilizabile in diverse aplicatii.
Un program in aceasta paradigma poate fi privit drept o colectie de date si proceduri ce se apeleaza intre ele si manipuland colectia de date. Conceptul de procedura permite structurarea acestor manevrari ale datelor, si deci reduce intr-o oarecare masura complexitatea acestor operatii, fara insa a reduce si complexitatea datelor. Unul din neajunsurile programarii procedurale il constituie tocmai efectul secundar al utilizarii neadecvate a variabilelor globale in cadrul unei aplicatii.
Un program in C, indiferent de marimea lui, consta din una sau mai multe functii care specifica operatiile efective ce trebuie efectuate. In limbajul C, functiile nu contin subfunctii (sau functii imbricate). Functia main() joaca un rol foarte important in viata unui program in C pentru ca executia oricarui astfel de program incepe cu ea. Prin urmare un program C nu poate avea decat o singura functie main().
Functia main() poate fi plasata oriunde in cadrul codului sursa al programului. Deoarece main()este o functie similara (ca structura si functionalitate) cu oricare alta functie din C, ea poate avea propriile sale tipuri de date locale, constante si variabile. In plus, functia main() poate sa intoarca o valoare, valoare care sa semnaleze o eventuala eroare in program.
