A intelege astazi psihologia educatiei inseamna a parcurge istoria ei (de la pedagogia pedagogica, la didactica intelectului), asa cum apare ea mai ales din persepctiva aplicatiilor ei practice. Este un drum lung, care nu poate fi scurtat rezonabil decat prin analiza primelor si ultimelor verigi ale lantului si prin rezumarea drumului parcurs. Vom incepe cu prima veriga: pedagogia psihologica, vom continua cu enuntarea momentelor parcurse, pentru a incheia cu punctul final la care s-a ajuns.
In trecut, adica pana in Decembrie 1989, asa cum pedagogia era formata din doua parti principale: Didactica (care se ocupa cu problemele instruirii din perspectiva pedagogica) si Teoria Educatiei (care se ocupa cu problemele educatiei din aceeasi perspectiva), exista si o psihologie pedagogica, formata tot din doua parti: Psihologia Instructiei si Psihologia Educatiei. Ea studia acelasi domeniu ca si pedagogia, dar din perspectiva psihologica. Din motivele de mai sus o psihologie a educatiei, independenta de psihologia pedagogica (deci nu ca parte a ei), nu avea nici un rost si ea nici nu a fost elaborata. Se preda psihologia pedagogica cu ambele componente: instructie si educatie, in calitate de capitole mari sau parti esentiale ale ei.
Situatia s-a schimbat brusc, odata cu ordinul Ministerului Educatiei Nationale Nr.3345/25.02.1999, cu privire la pregatirea initiala psihopedagogica a viitorilor profesori si institutori. Ordinul a luat prin surprindere "frontul" pedagogic si psihologic, deoarece Psihologia Educatiei aparea ca un obiect de invatamant distinct, astfel: Psihologia Educatiei: an I, semestrul II; doua ore curs; o ora seminar. Examen pe semestrul II. In acest caz Psihologia Educatiei nu mai era inteleasa ca "parte" a Psihologiei Pedagogice, ci pur si simplu ca denumire a psihologiei pedagogice in limba engleza. Era vorba de traducerea exacta in limba romana a stiintei denumita in engleza "Educational Psychology"
(Psihologia Educatiei).
