Ajungem sa ne cunoastem bazandu-ne pe ceea ce credem ca gandesc despre noi, persoanele semnificative. Imaginile pe care credem ca le au altii sunt incorporate in conceptul de Eu. Elementele conceptului de Eu sunt ilustrate in figura 5.1. Conceptul de Eu include opinii, credinte interiorizate, aspecte referitoare la existenta sa in interactiune cu mediul, atribute interpersonale, interese si activitati etc.
Formarea conceptului de Eu se bazeaza pe mai multe surse: introspectia, perceptia propriului comportament, influenta celorlalti si memoria autobiografica.
Se crede ca introspectia (analiza propriilor stari si continuturi psihice) este cheia cunoasterii adevaratului Eu. Numai subiectul are acces la lumea lui interioara, la ganduri, fantezii, dorinte, intentii, emotii. Cercetarile arata ca introspectia este o cale putin eficienta in descoperirea atributelor reale ale Eului; uneori diminueaza precizia autoevaluarii si autodescrierii. Introspectia nu garanteaza precizia autocunoasterii. Daca este excesiva poate perturba procesele mentale, creeaza confuzii in analize si predictii si poate avea influente negative asupra comportamentului adaptativ.