Sistemele teoretice din sociologia economica pot fi clasificate in: a)sisteme in care variabilele economice sunt independente, generatoare de forme si relatii sociale (vezi lucrarile si studiile unor economisti si sociologi, precum Karl Marx, Werner Sombart, Vilfredo Pareto, Max Weber, Talcott Parsons, Henri H. Stahl); b) sisteme in care variabilele economice sunt dependente, economia find produsa de structuri: sociale, studiate dintr-o anumita perspectiva (de exemplu, sociologismul lui Emile Durkheim); biologice (organicismul lui Herber Spencer) sau geoclimatice (antropogeografismul).

Talcott Parsons, urmarind sa explice "structura actiunii sociale", s-a oprit in mod special asupra "motivarii actiunilor economice" ale oamenilor, in lucrarea sa "The Motivation of Economic Activities" din 1940, realizand o conexiune intre ideile lui Vilfredo Pareto si Max Weber, intre cercetarile economistilor si studiul comportamentului uman intreprins de sociologie, psihologie si antropologie sociala.



O idee esentiala a lui Parsons este urmatoarea: motivarea economica nu depinde de natura umana, ci, de "anumite trasaturi ale sistemelor sociale de actiuni". Aceasta idee a fost ulterior preluata si dezvoltata impreuna cu N. J. Smelser in lucrarea "Economy and Society. A study in the Integration of Economic and Social Theory" (The Free Press, 1956).

In acelasi timp, sistemele teoretice ale economiei politice pot avea ca premise:
a) propria structura productiva, studiata de K. Marx in lucrarea sa fundamentala, “Capitalul” (vol. I, cartea a II-a, cap. al XX-lea);
b) comportamentul individual al oamenilor, studiat de doctirna economica marginalista;
c) structurile sociale supraindividuale (organizatiile, clasele) si inclinatiile psihosociale ale omului, studiate de economistul John Maynard Keynes.