Cucerirea turceasca a Peninsulei balcanice in cursul secolului al XV-lea ducand, spre deosebire de cazul peninsulei anatoliene, la o islamizare religioasa si la o turcizare lingvistica cu caracter periferic doar, neesentiale in ansamblul sud-estului european (cu enclave in Tracia, Macedonia, Tesalia, Bulgaria, Creta si mai ales in Albania si Bosnia), a determinat pe multiple cai si preluarea unei foarte importante parti a mostenirii bizantine de catre noul Imperiu otoman (cel mai vizibil, poate, este aceasta imprejurare in arta turca, unde primul stil otoman propriu-zis, cel asa-numit "de Brusa", se afla in plina traditie bizantina, cele dintai moschei din Constantinopolul, devenit Stambulul turcesc, fiind ridicate, pana la inceputul secolului al XVI-lea, tocmai in acest stil).
Trebuie adaugat faptul ca incepand cu mijlocul veacului al XV-lea - si pentru aproape patru secole - inlocuirea bazileilor din Constantinopol prin sultanii din Stambul, a imperiului crestin ortodox prin acela, multinational, musulman al otomanilor - socotit de unii contemporani drept succesor legitim al celui dintai - a insemnat pentru o parte a Europei rasaritene (ne referim la tinuturile balcanice, cu iradieri dincolo de acestea) conturarea unei noi unitati culturale purtand o puternica pecete orientalizanta, cu toate minusurile pe care le-a implicat constant autoritatea unei feudalitati militare si conservatoare precum aceea ce a dominat imperiul turcesc, in sfera structurilor politice, economice si sociale: o asemenea, relativa, unitate de civilizatie este recognoscibila in Balcani, la nivel urban mai ales, din sfera obiceiurilor pana in aceea a artizanatului, ca neexcluzand de fapt si un anume spirit de toleranta pe plan confesional, ceea ce explica partial posibilitatea unor manifestari cultural-religioase ale popoarelor supuse de-a lungul lungii epoci a Turcocratiei (cazul cel mai notabil fiind cel al grecilor din capitala imperiului).
