Ecosistemele naturale au, dupa cum s-a mai precizat, o structura extrem de complexa si un echilibru dinamic solid. Ecosistemele amenajate de om au o structura simplificata, cu sustinere energetica sporita pentru mentinerea echilibrului in conditiile realizarii obiectivului pentru care au fost create, si anume o productivitate ridicata. Desi structural difera, omul, prin cunoasterea aprofundata a ecosistemelor naturale, poate perfectiona permanent structura propriilor ecosisteme.
In ecosistemele naturale interactiunile dintre specii variaza in functie de sezon, stadiul de dezvoltare, masura necesarului, structurii si taliei organismelor, schimbarile ecosistemului. Toate aceste influente au consecinte pentru
supravietuirea speciilor si pentru nisa ecologica pe care o ocupa. Tinand cont de complexitatea unui ecosistem, tipurile de interactiune sunt extrem de diverse, ele reprezentand practic multitudinea combinatiilor posibile intre elementele sale structurale. Dintre toate acestea, cele mai importante grupe de interactiuni sunt cele din lumea vegetala, cele din regnul animal, cele dintre plante si animale, iar pentru ecosistemele amenajate, interactiunile in care este implicat si omul.
