Sistemele informatice sunt elaborate de obicei de analisti de sisteme informatice. Exista functia de analist de sisteme informatice care poate fi ocupata de specialisti proveniti din randul absolventilor de facultate avand specializarea matematica-informatica, cibernetica economica, contabilitate si informatica de gestiune sau alte specializari asemanatoare, dar si de alti specialisti cu studii superioare cum ar fi ingineri, fizicieni, economisti, etc. care au facut ulterior cursuri de analisti-programatori.
Se impune sa remarcam ca elaborarea sistemelor informatice este un act de mare raspundere. Aceasta afirmatie este justificata de investitia relativ mare care trebuie facuta pentru a informatiza o intreprindere/institutie, de volumul mare de munca necesar pentru realizarea sistemului informatic (de regula de ordinul a 1-2 ani-om si chiar mai mult), de impactul social al trecerii activitatii pe calculator. Ca urmare, intre proiectant (unitatea/societatea de informatica, unde sunt angajati analistii) si beneficiar, adica intreprinderea sau institutia care va folosi sistemul informatic, se incheie un contract avand ca obiect realizarea sistemului informatic.
Este de la sine inteles ca analistii ar trebui sa cunoasca specificul intreprinderii/institutiei in care va functiona sistemul informatic, intreprindere care in raport cu unitatea de informatica la care lucreaza analistul, este o unitate beneficiara.