Manualele de sociologie politica sunt de acord ca cel care studiaza realitatile politice ale unei societati este un cercetator de ramura, adica unul specializat intr-un anumit domeniu al realitatii sociale, ca aceasta ramura specializata a sociologiei are propriile instrumente de analiza, propriile achizitii teoretice (teorii, legi, legitati etc.); prin urmare, suntem in pragul unei noi stiinte despre om, numita sociologie politica.
Cand, alaturi de aceste elemente concrete ale domeniului de care vorbim, adaugam si preceptul aristotelian "omul este un animal politic", suntem deja incredintati ca avem dreptul sa vorbim despre o stiinta aparte, care ar avea ca domeniu de studiu tocmai acel "animal politic" de care vorbeste filosoful antic. Din punctul nostru de vedere, aceasta viziune este perfect eronata. Ea provine din tendinta actuala a spiritului uman de a defini prin excluziune anumite "domenii" ale realitatii si de a le studia ca si cand acestea ar fi separate unele de altele. Interdisciplinaritatea devine, din acest punct de vedere, doar o tentativa fara sorti de izbanda de a reuni ceea ce initial a fost definitiv separat, cunoasterea.