Deficientele vizuale pot fi abordate din patru perspective majore si anume medicala, educationala, din perspectiva dezvoltarii si functionalista. (Erhardt, 1993)
Abordarea medicala a deficientelor vizuale se bazeaza pe un “model al patologiei”, potrivit caruia disfunctia vizuala poate fi diagnosticata prin identificarea etiologiei bolii sau a tulburarii care a dus la perturbarea starii de sanatate a organismului. Aceasta asertiune porneste de la premisa ca functiile sau abilitatile vizuale depind de o structura oculara anatomica integra si de o functionare fiziologica adecvata a ochiului, cailor vizuale si a scoartei cerebrale. Interventiile, în cazul unor perturbari, tin de remedierea devierilor patologice de la diferite nivele.
Abordarea educationala s-a axat mai ales pe problematica coordonarii ochi-mâna si influenta acesteia asupra procesului educational si a abilitatilor de viata independenta. Termenii-cheie în aceasta abordare sunt perceptia vizuala, procesarea cognitiva a informatiei vizuale si disfunctiile perceptiv-motorii.
