Didactica generala, in calitatea sa de stiinta pedagogica fundamentala, poate fi definita ca teorie generala a procesului de invatamant. Esenta sa este sugerata de etimologia cuvantului “didactica”, provenita din termenii grecesti: “didaskein” = a invata; “didaktikos” = instruire, instructie; “didasko” = invatare, invatamant; “didaktike” = arta invatarii. Toate cele patru acceptiuni circumscriu problematica procesului de invatamant.
Conceptul “didactica” a fost introdus in circulatie de catre pedagogul ceh Jan Amos Comenius (Jan Amos Komensky) prin lucrarea sa “Didactica Magna”, publicata in limba latina in anul 1657. J.A.Comenius este unul dintre marii pedagogi ai omenirii, care a lasat ca mostenire, printr-un numar impresionant de opere, primul mare sistem de instructie si educatie. Prin principiile innoitoare pe care le promova, opera sa pedagogica a determinat o autentica revolutie in teoria si practica invatamantului (Ionescu, M., 2001, p.13). De aceea, pe buna dreptate, comunitatea internationala l-a considerat pe J.A.Comenius “parintele didacticii”, iar secolului al XVII-lea i s-a dat si numele de “secolul didacticii”.
“Didactica Magna” este un tratat de didactica, primul care cuprinde si o teorie a educatiei (Barsanescu, St., 1970, p.82). Definind didactica drept “arta de a invata pe altii bine”, Comenius preciza ca a invata pe altul inseamna a sti tu ceva si a face si pe altul sa invete sa stie, si aceasta trebuind sa se faca repede, placut si temeinic.
