Dublul principiu durkheimian al disocierii si identitatii intre faptul social si faptul individual, remarca E. Stanciulescu in 1996, este reluat T. Parsons (1902-1979) in formularea si rezolvarea paradoxului socialului: compusa din indivizi autonomi, societatea este, totusi, mai mult decat un agregat, o suma a acestora. Solutia este formulata in termeni apropiati de cei ai lui Mead (si inspirati de acesta), afirmandu-se existenta unei organizari interne a individului (personalitatii) care reproduce organizarea societatii si caracterul indisociabil al proceselor de producere a eului social (internalizare) si a celor de institutionalizare.
Cu toate ca, in ultimele lucrari, se poate constata o deschidere catre metoda comparativ-istorica utilizata de Durkheim, metoda pe care sociologul american o privilegiaza in analiza socialului este cea functionalist-sistematica. Constructia parsonsiana poate fi interpretata ca o teorie a sistemelor ierarhizate, organizata in jurul conceptului de sistem al actiunii.
