inceputul anilor ’80 au marcat inceputul crizei: Uniunea Sovietica era tot mai implicata in razboiul din Afganistan, prin orase si prin sate circulau tot felul de povesti inspaimantatoare despre afganii care-i ucideau pe soldatii sovietici. in magazine, marfurile disparusera.
Ele nu se mai cumparau, ci se „procurau“. Se procura totul: incaltaminte, torturi, camasi, carti, automobile, dero, televizoare, medicamente si chiar… prezervative. Unii procurau aceaste marfuri de la talciocuri, care erau raspandite in toate orasele, platindu-se pentru unele marfuri de trei ori pretul, iar altii prin intermediul cunostintelor de la magazine. in multe dintre orase au aparut taloanele pentru carne si ulei. Mai fericiti erau cei care aveau dreptul sai comande aceste marfuri la magazinele speciale. De aceea, oamenii de rand nu-i prea iubeau pe carora li se aduceau produsele acasa in Volgi negre. O parte din marfurile din magazine intrau pe piata neagra, unde pretul lor sporea de doua-trei ori.
in Moscova, toate aceste lipsuri erau mult mai vizibile cu cat, in 1980, in perioada Olimpiadei, orasul devenise vitrina stralucitoare a socialismului. Vreme de doua luni, in oras erau toate la ce puteau visa sovieticii: toate alimentele, bauturile, mrfurile fara randuri.
Mult mai putin vizibile erau disfunctionalitatile economiei. URSS continua sa produca armament. La inceputul anilor ’80, circa 13 milioane de oameni lucrau in industria de aparare (de exemplu, in SUA, lucrau 2,2 milioane). Circa 80% din intreprinderile din industrie si o serie de republici autonome (Sverdlovsk, Celiabinsk, Udmurtskaia) erau orientate in proportie de 3/4 spre industria de aparare, in timp ce in Moscova, 1/3 din intreprinderi lucrau pentru sectorul militaro-industrial. Aceste intreprinderi detineau monopolul in privinta producerii de frigidere (95% din productie), aspiratoare (70%), masini de spalat (62%), fapt care s-a repercutat asupra calitatii produselor si a cantitatii acestora: slaba si mica.
Curs URSS intre 1975-1985
label
Cursuri
calendar_month
2010-06-23, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
stefanescu