Un virus informatic este un program scris intr-un anumit limbaj (C, C++, Pascal, etc.) care are ca scop declansarea unor actiuni care sa compromita total sau partial sistemul de calcul pe care exista.
Virusii se ataseaza de alte programe (fisiere EXE sau COM), sau fisiere de tip WORD, EXCEL, sau chiar fisiere HLP. Alti virusi pot sa infecteze sectorul de boot al discului. Cand se lanseaza in executie un fisier infectat sau cand se porneste calculatorul de pe un disc sau o discheta virusata, se lanseaza si virusul in executie. Adesea virusul ramane rezident in memoria calculatorului, pentru a putea infecta urmatorul program lansat in executie sau urmatoarea discheta accesata.
Cele mai vulnerabile fisiere sunt fisierele executabile de tip .exe si .com, deoarece acestea contin programele in forma executabila, care se incarca in memoria interna pentru executie, unde se localizeaza, initial virusul; de asemenea, pentru a patrunde in zonele protejate ale sistemului, virusul are nevoie de drepturi de acces pe care nu le are, in timp ce programul in care s-a implantat ii mai gireaza aceste drepturi, fara ca utilizatorul sa aiba cunostinta de acest lucru.