Cele mai raspandite formatiuni de la suprafata scoartei terestre, rocile sedimentare - constituie astazi obiect de larga investigatie geologica. Interesul pentru cercetarea acestor roci este in primul rand de natura economica.
Prospectiunile zacamintelor de combustibili minerali (petrol, gaze, carbuni), sare, substante nemetalifere (fosfati, sulfati, calcare, argile) dar si metalifere (fier, mangan, aluminiu) vizeaza in primul rand aceste roci sedimentare.
Pe suprafata scoartei terestre, astazi, se estimeaza ca rocile sedimentare acopera aproximativ 75 - 80 % din suprafata uscatului, dar ca volum ele reprezinta doar 5 % din scoarta.
Cu toate ca rocile sedimentare existente in prezent s-au format pe seama rocilor preexistente (magmatice, metamorfice, sedimentare) este usor de inteles ca sursa initiala a constituit-o totusi rocile magmatice care in conditiile termodinamice ale scoartei sunt instabile.
Sistemul multicomponent, instabil, al acestor roci magmatice tinde spre un nou echilibru, controlat de parametrii de la suprafata scoartei.
In urma dezagregarii fizice si a alterarii chimice rocile magmatice sunt desfacute in componentii minerali care fie ca vor rezista unor transformari si se vor acumula ca roci detritice, fie sunt dizolvati si prin recristalizare rezulta minerale noi formand roci sedimentare.
Daca procesul de transformare a rocilor magmatice in roci sedimentare s-ar desfasura in acest mod, ar fi de asteptat ca rocile sedimentare rezultate sa aiba aceeasi compozitie ca si rocile magmatice parentale.
Scoarta terestra este un sistem chimic deschis la care se adauga continuu si material provenit din manta, precum si din cosmos. Cu toate acestea compozitia chimica globala a masei sedimentare actuale este in acord cu originea ei din masa de roci magmatice. Procesele de convertire a rocilor magmatice in roci sedimentare pot fi urmarite prin analiza transformarilor chimice si prin constatarea transformarilor mineralogice care au loc.
Rocile sedimentare, deosebite fundamental de rocile magmatice si metamorfice , nascute prin procese endogene au unele trasaturi comune in formarea lor in conditii specifice, ca:
- depozite al caror material constituient a provenit prin dezagregarea rocilor preexistente, a suferit un transport si o sedimentare in diferite domenii de sedimentare (continentale sau marine);
- agregatele minerale formate prin cristalizarea din solutii in bazinele acvatice;
- depozite la a caror formare au o contributie importanta organismele vegetale si animale prin activitatea lor in timpul vietii, sau prin acumularea scheletelor.;
- depozite reziduale (formate “ in situ “) pe seama unor roci preexistente ca urmare a alterarii;
O pozitie aparte in cadrul rocilor sedimentare o au rocile piroclastice formate din material de origine vulcanica care a suferit procese de transport si de sedimentare.
Cursuri Petrologie sedimentara anul II
label
Cursuri
calendar_month
2013-03-23, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Stefan Petru