Limbajul este un sistem de semne manuite dupa anumite reguli in vederea fixarii, prelucrarii si transmiterii de informatii. Limbajul are la baza mecanisme nervoase reflexe; el incepe intotdeauna cu stimularea neuronilor eferenti (motori) sub influenta impulsurilor aferente (auditive, vizuale, kinestezice, tactile, etc.) la nivelul scoartei cerebrale. La realizarea normala a voirbirii participa o serie de centrii nervosi situati la nivelul encefalului si care pun in miscare, pe baza impulsurilor, musculatura organelor fonatoare. Avem o zona verbo-motorie, o zona motorie, una auditiva si o zona a auzului verbal.
In ceea ce priveste receptarea mesajelor informationale toti analizatorii in functie sunt in stare sa influenteze intr-o masura mai mare sau mai mica functionarea celorlalti. In receptarea mesajelor un rol important il are auzul, cea mai mare implicatie a auzului fiind in dezvoltarea si mentinerea limbajului. Observatiile au aratat ca vorbirea chiar si cu intensitate prag este de departe cel mai bun stimul de trezire (activare). Astfel, cel adormit se trezeste chiar si la vocea soptita, iar mamele se trezesc la scancetele propriilor copii. Aceste exemple fac parte din capacitatile receptive care atesta validitatea credintelor populare in eficacitatea superioara a unei voci familiare pentru trezirea unui pacient aflat in coma.
