label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
In tratate, in cursurile universitare, dictionare sau alte lucrari de specialitate se regasesc mai multe incercari de definire a dreptului international public. Intr-o definitie, pe care o apreciem mai elaborata, „dreptul international public reprezinta ansamblul principiilor si normelor juridice create de catre state, pe baza acordului lor de vointa – exprimat in tratate sau cutuma – in scopul de a reglementa raporturile lor reciproce, precum si raporturile lor cu alte entitati internationale si, in primul rand cu organizatiile internationale”.

Din definitie rezulta cele mai importante elemente caracteristice ale dreptului international public:

a) dreptul international public este un ansamblu de reguli juridice;

Trebuie evidentiat faptul ca nu toate regulile ce se aplica in relatiile dintre subiectele dreptului international public au caracter juridic. Exista reguli care nu au fost consacrate juridic, dar care, in diferite domenii, reglementeaza aspecte din viata internationala. Este vorba de asa-numitele reguli de curtoazie internationala intalnite in practica diplomatica si consulara:

Dreptul international public cuprinde doar regulile consacrate juridic;



b) dreptul international public este o creatie a subiectelor sale;

Creatia apartine mai ales statelor, ca subiecte primare, si a organizatiilor internationale guvernamentale, dar numai si in masura in care statele le recunosc personalitatea internationala. Popoarele care lupta pentru eliberare, desi sunt subiecte limitate si tranzitorii ale dreptului international, nu participa direct la crearea dreptului international, chiar daca, in virtutea personalitatii lor internationale, pot participa la activitatea organizatiilor internationale, dar numai cu statul de observator;

c) normele juridice internationale sunt destinate sa reglementeze relatiile mutuale (bilaterale sau multilaterale) dintre subiectele dreptului international public;

Este vorba despre acele entitati inzestrate cu personalitate juridica internationala, in primul rand statele.

d) normele juridice internationale sunt create pe baza acordului de vointa al subiectelor de drept international;