label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Administratia publica s-a dezvoltat ca o anexa a puterii executive, pe masura extinderii sarcinilor pe care guvernarea si le-a asumat sau a celor care i-au fost impuse intr-un fel sau altul de catre societate. Categoria de administratie publica are valoare fundamentala pentru dreptul administrativ, normele acestei ramuri de drept fiind cele care reglementeaza principalele relatii sociale din sfera administratiei publice.

Conceptul de administratie are mai multe acceptiuni. in limbajul curent, a administra inseamna a conduce, a organiza, a dirija activitati publice si particulare. In orice compartiment al vietii sociale, procesul complex al administrarii — administratia — consta intr-o activitate rationala si eficienta de utilizare a resurselor umane, materiale si financiare, in scopul obtinerii unor rezultate maxime cu eforturi minime.

Complexitatea cerintelor sociale ridica in fata administratiei o serie de probleme care trebuie rezolvate. Societatea cunoaste un proces continuu de multiplicare si diversificare a sarcinilor administratiei, care impune necontenite imbunatatiri si perfectionari in structura si activitatea administratiei, prin utilizarea unor metode si tehnici moderne. Doctrina considera ca in continutul complex al administratiei se cuprind imperativele: a prevedea, a organiza, a conduce, a coordona, a controla.



Perfectionarea structurii si activitatii administratiei sunt posibile prin aplicarea principiilor si criteriilor stiintei administratiei, care cerceteaza intregul continut al administratiei, in scopul optimizarii, utilizand investigatii sociologice si alte forme moderne de cunoastere.

Pentru intelegerea complexitatii fenomenului cercetat, stiinta administratiei nu se margineste numai la studierea aspectelor juridice ale administaratiei, ci examineaza interferentele subsistemului administaratiei cu mediul social, politic, juridic, cu componentele sistsemului social global.

Notiunea de administratie este mai larga decat aceea de administratie publica, ea cuprinzand si administratia paraticulara. Ca orice activitate umana, atat administratia publica, cat si administratia particulara urmaresc un scop, utilizand anumite mijloace. Dar, sub raportul finalitatii si al resurselor folosite, exista diferente esentiale intre ele.
Spre deosebire de administratia privata, administratia publica urmareste satisfacerea interesului public, a utilitatii publice, in mod dezinteresat, inclusiv prin realizarea de servicii publice. Mobilul activitatii administratiei publice este satisfacerea, in mod regulat si continuu, a unor cerinte esentiale, comune intregii colectivitati umane, care exced prin amploarea lor, sunt nerentabile si nimeni nu s-ar oferi sa le asigure.

Relevam faptul ca notiunea de interes public, in general, are un continut istoric, determinat de vointa politica dominanta.