Notiunea de mediu inconjurator sta la baza ecologiei ca stiinta (provine din grecesul oikos=casa si logos=stiinta->stiinta despre gospodarirea naturii). Savantul roman Emil Racovita a definit mediul inconjurator ca fiind „totalitatea infaptuirilor, fenomenelor si energiilor lumesti ce vin in contact cu o fiinta, de care depinde soarta acesteia si a caror actiune provoaca o reactiune in zisa fiinta”.

In limbajul curent, termenul de mediu este definit in dictionar, ca fiind „cadrul de viata al individului si ansamblul conditiilor susceptibile sa actioneze asupra organismelor vii si activitatilor umane”. Una din primele reglementari comunitare in domeniu, directiva Consiliului Europei din 27 iunie 1967, definea mediul ca fiind „apa, aerul, solul si relatiile dintre ele, precum si relatiile dintre acestea si organismele vii”.

Aceste elemente le-a avut in vedere si legiutorul roman, care a definit mediul intr-o prima reglementare (legea 9/1973), ca fiind „totalitatea factorilor naturali si ai celor creati prin activitati umane care, in stransa interactiune, influenteaza echilibrul ecologic, determinand conditiile de viata pentru om, de dezvoltare a societatii”.