Ecologia: de la stiinta la constiinta
Ca in cazul multor discipline, numele si definitia conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemati sa ii cunoasca continutul si sa-i patrunda semnificatiile.
In privinta denumirii, termenul de ecologie s-a impus in atentia opiniei publice occidentale mai ales dupa 1970, iar in Europa centrala si de est cu precadere in ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele „maree negre” ori accidente nucleare in frunte cu cel de la Cernobal (26 aprilie 1986) au zguduit din inertie opinia publica si au introdus treptat ecologia in randul preocupailor individului si comunitatilor. Se redescoperea astfel un concert si un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuita biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de nastere 1866, pe cand acesta functiona ca profesor la Universitatea din Jena. De altfel, prima sa mentiune cu valoare de certificat de nastere se gãseste intr-o notã de la pagina 8 a lucrãrii “Generalle Morphologie der Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: "...sekologie... stiinta economiei, modului de viatã, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor”. Construit precum termenul de economie, cel de ecologie deriva, in parte, din radacina indo-europeana weik, care desemneazã o unitate sociala imediat superioarã casei sefului de familie. Aceasta radacina a dat sanskritul veah (casa), latinul vicus (cartierul unui oras, burg) si grecul oikos (habitat, acasa). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a doua cuvinte grecesti: oikos si logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezinta stiinta habitatului, respectiv o ramura a biologiei care studiaza interactiunile dintre fiintele vii si mediul lor. Dar, evident, semnificatiile sale au fost mult amplificate si diversificate de-a lungul timpului.
